marți, 7 februarie 2012

Tipic românesc mesaj către Orange


Bună ziua,

Nu știu în cadrul cărui departament va ajunge acest mesaj, însă din postura în care mă aflu acum pot spune că sunt un mare fraierit de compania dumneavoastră.
Pe scurt, cererea mea e de a închide acest abonament. Se pare că din bunăvoința companiei Orange, nu a fost închis, după ce au fost făcute numeroase cereri din partea mea.
De la un abonament incheiat pe 3 luni ați reușit să ajungă, imediat, la un an. Cei din Orange shop mă rugau insistent să sun la serviciul clienți iar cei de la serviciul clienți "mă informau" că voi fi contactat ulterior, lucru care nu s-a întâmplat.
Fiind plecat din țară nu pot folosi abonamentul, de aceea vă rog să-l închideți deoarece sunt nenumărate cererile făcute de mine în acest sens!
Dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor fi îndreptățit să apelez la măsurile legale în vigoare!

cu tristețe,
un client fidel pe care l-ați pierdut

Niciun comentariu: