am ajuns la ora 10. da, era, era fix. am intrat. cu multă speranța, ambiție, energie. era o stare excelentă. demult nu o avusem. dar, da! știu, știu de la ce era. cu siguranță era de la cafeaua baută înainte. dar, să nu mai deviez. intrasem, după cum ziceam. pus pe treabă. am intrat. de ceva timp nu mai intrasem cu așa o dorință și bucurie. Aaa...cauza? cred că era de la cafeaua băută în singurătate în liniște, sigur. nu-mi luasem drogul savuros de vreo 2 zile. era perfect. afară nu era decât potrivit. după primul pas, simțisem. trebuie să fie acolo. trebuie să mă aștepte. ceva intuitiv îmi spunea că așa va fi. erau și bâlbâieli. nu eram total convins, că așa va fi. dar am continuat. înaintam. l-am zărit. inițial, nu era acolo. inima îmi statea. mă întrebam dacă m-o fi așteptând pe mine. cert e că era o întrebare inutilă. răspunsul nu conta. era genul de întrebare care creează suspans, sau poate genul de întrebare, care te face să renunți. rolul pozitiv al acestora e că prelungesc timpul. nu te mai gândești la ce vei mânca la prânz, la cum e ăla/aia îmbracată, cum arată sau ce față are. nu te gândești la nimic. ăsta-i răspunsul. ajunsesem foarte aproape deja. eram fericit. mă aștepta. am lăsat totul deoparte. am scris asta.
Aiiiaaaaiiiii!!!!erasmus student life!
aici dacă dai click asculți o melodie !!!
